Simpaticul domn Orlando

Șirul nemulțumirilor, mai mult sau deloc voalate a început să se deslușească. Printre cei deranjați de ultima cedare a șefului lor în favoarea partidului-balama la guvernare, e și dl Eugen Orlando Teodorovici. Frumos nume de botez. Aș spune chiar că e onorat cum se cuvine de purtătorul lui!

Aici mi-aș permite să deschid o scurtă paranteză, mai ales că acest nume a fost celebru cândva. Cine a fost Orlando? O personalitate europeană de mare anvergură, fost prim-ministru al Italiei, unul dintre cei patru mari care au semnat actul de naștere al României Mari. În semn de recunoștința pe care i-o datorăm, înaintașii noștrii au ținut să-l eternizeze botezând o stradă centrală, perpendiculară pe bulevardul Lascăr Catargiu din București, cu numele său: Strada Orlando. Puțini știu astăzi de acest personaj, cu atât mai puțin edilii, care au înlocuit abuziv denumirea străzii cu numele unei actrițe. De ce? N-au rezistat intervenției văduvului soț, proprietar al unei case de aici. Dar nu doar numele ni-l face simpatic pe dl Teodorovici. E unul dintre puținii social-democrați frecventabili de întreaga medie. La nivelul acesta e, așa cum spuneam, și prestația sa publică. Fie și plină de numeroase proiecte ratate!

Întrebat dacă în PSD există figuri carismatice care ar putea candida cu succes la președinție, domnia sa a răspuns afirmativ, zămbind cu toată figura. Și are, într-adevăr, o figură mobilă, făcută, parcă, pentru exhibiții publice. Ar fi și el printre aceștia? După o fandare elegant executată, pentru a nu fi acuzat de ipocrizie, dl Orlando a spus adevărul: nu există politician care să nu vrea mai mult decât e!

Intrigat, m-am dus să-i vizitez C.V-ul. Bogat, pentru un politician relativ tânăr: 47 de an. Dinainte de a-și schimba ultimul prefix, domnia sa era ministru pentru Fondurile europene, senator de Buzău, ministru de Finanțe în guvernul dlui Ponta și ministru de Finanțe și azi, plus șef al celebrului domn Mișa. Nu-l pot uita, așa cum nici el – cred – n-a uitat, cum era să aleagă greșit, când cu prima criză guvernamentală produsă de Liviu Dragnea propriului guvern, pentru evacuarea din Piața Victoriei a dlui Grindeanu. Noroc că puciul pus la cale de fostul lui șef de guvern, Victor Ponta, a eșuat și dl Teodorovici și-a recăpătat virginitatea atașamentului său față de cel care îi este șef acum. Se vede bine că dl Dragnea iartă, chiar dacă nu uită.

Realmente, faptul că îl vedem în felurite combinații interne de partid ni-l face simpatic. Cercetându-l mai îndeaproape, deși frecventează doar „anumită parte a televiziunilor”, el se dovedește deschis spre toate punctele cardinale. Întrebat cum îl vede pe viitorul președinte, portretul său robot e, mai degrabă, un perfect auotoportret. Și nu e un păcat. Dimpotrivă. Dacă nu te prețuiești singur, cine să te prețuiască, Banciu? „Îmi doresc și eu – a declarat ziariștilor – un președinte care să mă reprezinte în afara țării cu demnitate, adevărat, să mă mândresc când iese pe scenele internaționale în discuții, să văd că este și ferm, și glumește, și zămbește, și are relații de prietenie cu ceilalți demnitari ai lumii. În țară, să fie unul care asigură coerență, eleganță, diplomație, dialog.” Cred că vrem cu toții un astfel de șef. Nici prea jucător ca dl Băsescu, nici prea taciturn ca dl Iohannis… Care dintre noi nu și-ar dori un asemenea președinte?! Un astfel de candidat e greu de găsit însă, chiar și în ograda PSD. Nici Firea, nici orfanul lui Vadim, Codrin Ștefănescu, nici Nicolicea nu se apropie neam de acest portret robot. Singurul președinnte de care ne-am apropia cu drag, ar fi chiar simpaticul dl Orlando. O spun fără nici un fel de ironie. Mai ales că PSD-ALDE tot lucrează să-l ușureze pe viitorul șef de stat de toate prerogativele știute. Nu cred că o să ajungă până acolo încât să-i ia și cheful de glume, de taclale, de pălăvrăgeală.